Pages Menu
Categories Menu

Consiliul director

Consiliul director este organul executiv de conducere al Asociaţiei. Consiliul director este format din 7 membri – reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale membre ale Asociației, desemnați prin hotărâri ale autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale, propuși și aleși de Adunarea generală a Asociaților pe o perioada de 4 ani, dintre care un Președinte care îndeplinește și funcția de Preşedinte al Asociaţiei, ales cu votul majorității membrilor Consiliului Director și un Vicepreședinte care îndeplinește și funcția de Vicepreşedinte al Asociaţiei, ales la fel ca Președintele. Componenţa Consiliului director trebuie să asigure, pe cât este posibil, reprezentarea tuturor membrilor Asociaţiei în cadrul acestui organism, motiv pentru care fiecare membru al Consiliului Director va coopera cu 8-10 reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale membre care nu sunt reprezentate în Consiliul Director, în scopul de a-i informa și a-i consulta cu privire la inițierea și derularea proiectelor de dezvoltare intercomunitară. Consiliul Director va putea să elaboreze un Regulament de funcţionare propriu, care va fi supus aprobării Adunării Generale a membrilor asociaţiei.

Membri ai Consiliului director:

  • Reprezentantul Judeţului Satu Mare, prin Consiliul Judeţean Satu Mare, anume Pataki Csaba, în calitate de Președinte al Asociației
  • Reprezentantul oraşului Tășnad, anume Zoldesi Antonius Emil, în calitate de Vicepreședinte al Asociației
  • Reprezentantul municipiului Carei, anume Bekó Tamas, în calitate de membru
  • Reprezentantul oraşului Negreşti Oaş, anume Ghiriti Florin Vasile, în calitate de membru
  • Reprezentantul oraşului Livada, anume Piricsi Arthur, în calitate de membru
  • Reprezentantul oraşului Ardud, anume Duma Ovidiu-Marius, în calitate de membru
  • Reprezentantul comunei Doba, anume Ghetina Mihai, în calitate de membru.

Consiliul director exercită următoarele atribuţii:

a) aduce la îndeplinire hotărârile Adunării generale;

b) execută bugetul de venituri și cheltuieli și întocmește proiectul bugetului pentru anul următor;

c) prezintă Adunării generale raportul de activitate pe perioada anterioară și face propuneri de îmbunătățire a acesteia, execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli, bilanţul contabil, proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al exerciţiului financiar viitor şi proiectul programelor Asociaţiei;

d) propune cuantumul contribuției pentru anul următor, care se va include în proiectul de buget al Asociaţiei, supus spre aprobare Adunării generale;

e) în relaţia cu asociaţii, monitorizează plata contribuției acestora la bugetul Asociaţiei şi decide măsurile care urmează să fie luate împotriva asociaţilor care nu şi-au achitat contribuția datorată, în termenul prevăzut de prezentul Statut;

f) decide acționarea în justiție a membrilor asociației care nu plătesc cotele de contribuție la bugetul Asociației, timp de mai mult de 60 zile de la termenul fixat prin punerea în întârziere;

g) propune Adunării generale programe de măsuri și planuri de acțiuni cu privire la dezvoltarea și eficientizarea activităților Asociației, modificări ale Statutului, participări cu capital, contractări de credite, alte asemenea;

h) răspunde de relațiile cu autoritățile administrației publice locale ale unităților administrative-teritoriale membre ale asociației și monitorizează alocarea la bugetul Asociației a cotelor de contribuție ce revin acestora;

i) urmărește, în condițiile legii, recuperarea pagubelor produse Asociației de către propriul personal sau de către terți;

j) aprobă actele juridice ce vor fi încheiate de Asociaţie în nume propriu, cu excepţia contractelor a căror valoare depăşeşte echivalentul în lei al sumei de 30.000 Euro;

k) propune înființarea unui aparat de specialitate pentru realizarea obiectivelor Asociației, finanțat din resursele acesteia, organigrama, precum și cuantumul salariilor, indemnizațiilor și premiilor pentru aparatul de specialitate; poate propune desemnearea unui administrator public conform art.114 din Legea nr.215/2001

l) angajează personalul Asociaţiei, cu respectarea politicii de personal aprobată de Adunarea generală şi ţinând cont de bugetul aprobat de Adunarea generală;

m) întocmește prin aparatul de specialitate al Asociației documentele necesare îndeplinirii competențelor Asociației;

n) analizează şi aprobă/respinge cererile pentru primirea de noi membri, informând AGA în scopul ratificării acestor decizii;

o) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute în Statut sau stabilite de Adunarea generală.