Pages Menu
Categories Menu

ANSAMBLU DE JOACĂ MULTIFUNCȚIONAL ÎN COMUNA HODOD ACHIZIȚIONAT ÎN CADRUL PROIECTULUI „RUTA TEMATICĂ A CASTELELOR”



Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Județul Satu Mare a achiziționat un ansamblu de joacă multifuncțional care a fost amplasat în comuna Hodod în apropierea Castelului Wesselényi și a conacului Degenfeld. Ansamblul de joacă multifuncțional are forma unui castel și se adresează copiilor din localitate dar și micilor turiști care vizitează comuna Hodod. Ansamblul include: leagăne, tobogane, platformă și cățărătoare, joc „X și O„ și groapă de nisip.

Achiziția a fost realizată în cadrul proiectului „SMAR.T.OURISM – RUTA TEMATICĂ A CASTELELOR”, cod HUSKROUA / 1901 / 3.1 / 0020. Proiectul are o durată de implementare de 24 de luni, începând cu 1 iunie 2021 și este finanțat de Uniunea Europeană prin Programul de cooperare transfrontalieră ENI Ungaria-Slovacia-România-Ucraina 2014-2020. Obiectivul principal al proiectului „SMAR.T.OURISM – RUTA TEMATICĂ A CASTELELOR” este creșterea potențialului turismului transfrontalier în regiunile Satu Mare și Zakarpattya prin dezvoltarea unei rute tematice a castelelor care promovează moștenirea cultural și istorică, proiectul având o valoare totală de 380.389,80 EUR din care 336.474,42 EUR reprezintă finanțare din partea Uniunii Europene. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Județul Satu Mare este beneficiarul lider al proiectului, iar cele două organizații partenere din Ucraina sunt: Întreprinderea comunală „Agenția pentru Dezvoltare Regională și Cooperare Transfrontalieră „Transcarpatia” a Consiliului Regiunii Zakarpattya” și Consiliul Comunei Onokivtsi.