Comitetul de Monitorizare al Programului Interreg VI-A NEXT Ungaria-Slovacia-România-Ucraina a aprobat lista celor 43 de proiecte care urmează a fi finanțate în perioada următoare. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Județul Satu Mare este partener lider în 3 dintre proiectele selectate spre finanțare și partener în unul dintre proiectele selectate spre finanțare.
Cele 3 proiecte în care Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Județul Satu Mare este partener lider și care au fost selectate spre finanțare sunt:
- Acces egal la îngrijire dentară în regiunea transfrontalieră – acronim 4YOURSMILE are ca obiectiv principal asigurarea accesului egal la sănătate orală pentru copiii din regiunea transfrontalieră prin investiții în facilitățile de sănătate orală, acțiuni de promovare a sănătății orale și dezvoltarea aptitudinilor profesioniștilor din domeniu. Partenerii Asociației în cadrul acestui proiect sunt: Agenția pentru Dezvoltare Regională Zakarpattia (UA), Primăria Orașului Nagykálló (HU), Primăria Ardud și Primăria Livada (RO). Printre activitățile proiectului se numără: înființarea a două cabinete stomatologice școlare (la Ardud și Livada), activități de promovare a sănătății orale în Județul Satu Mare și schimburi de experiență pentru profesioniști din domeniu.
- Cooperare transfrontalieră pentru eficiență energetică prin utilizarea surselor de energie regenerabilă – acronim SMART ENERGY care ca obiectiv principal consolidarea cooperării în regiunea transfrontalieră în domeniul eficienței energetice și a energiei regenerabile prin activități comune care sporesc cunoștințele, sensibilizează și contribuie la o utilizare sporită a energiei regenerabile. Partenerii Asociației în cadrul acestui proiect sunt Agenția pentru Dezvoltare Regională Zakarpattia (UA) și Primăria Orașului Újfehértó (HU). Printre activitățile proiectului se numără: instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, campanie publică privind energia regenerabilă și schimburi de experiență.
- Spre un sistem educațional intercultural incluziv în zona transfrontalieră – acronim INCLUSIV.EDU are ca obiectiv principal promovarea educației interculturale incluzive în zona transfrontalieră prin cooperare instituțională comună. Partenerii Asociației în cadrul acestui proiect sunt: Organizația Caritabilă “Edelweiss” din Regiunea Zakarpattia (UA) și Asociația Guvernelor Locale Beregi (HU). Printre activitățile proiectului se numără: organizarea de activități pentru promovarea educației interculturale incluzive în 6 școli din Județul Satu Mare (tabere pentru elevi, ateliere de lucru pentru profesori, schimburi de experiență).
De asemenea, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Județul Satu Mare este partener în cadrul proiectului Cooperarea comunităților locale din regiunea de frontieră HU-RO-UA pentru planificarea comună a dezvoltării, dezvoltarea capacităților și a parteneriatelor acronim PLANNING4YOU, care are ca obiectiv principal pregătirea unor planuri de dezvoltare teritorială transfrontalieră și evaluarea regiunii de graniță HUROUA. Partenerul lider al acestui proiect este Institutul de Cercetare pentru Strategia Națională (HU), iar printre activitățile proiectului se numără: actualizarea strategiilor de dezvoltare a 3 comune din Județul Satu Mare, actualizarea strategiei județului Satu Mare de promovare a moștenirii culturale, cursuri de pregătire pentru angajații UAT urilor din Județul Satu Mare.
Să avem spor la cooperare transfrontalieră!