În perioada 31martie-2 aprilie 2025 a avut loc în Bystřice (Cehia) a treia întâlnire transnațională a partenerilor din cadrul proiectului „RURALL- Comunități rurale locuibile ale viitorului – Un nou model integrat de guvernanță pentru abordarea depopulării zonelor rurale”. Programul întâlnirii a inclus prezentări, dezbateri și ateliere de lucru privind reultatele cartografierii clădirilor deteriorate, modelul de guvernare cu implicarea tuturor actorilor, planul de implicare a comunității și dezvoltarea unor modele de afaceri. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Județul Satu Mare a fost reprezentată la această întâlnire de către Dna. Diana Ilok – representant al Primăriei Comunei Hodod (partener asociat în cadrul proiectului), Dna. Noémi Andrea Gyüre Rotariuc – Arhitect șef la Consiliul Județean Satu Mare (expert în cadrul proiectului), Dna. Nicoleta Lașan – director executiv al Asociației și coordonator local al proiectului, și Dl. Marton Szilagyi – ofițer de comunicare în cadrul proiectului.
Proiectul RurALL este finanțat prin Programul pentru Regiunea Dunării 2021-2027 și are ca obiectiv principal dezvoltarea unui model de guvernanță pentru abordarea depopulării zonelor rurale prin îmbunătățirea proceselor de planificare, management, proces decizional și de colaborare în cadrul comunităților rurale cu scopul de a exploata potențialul clădirilor abandonate/neutilizate. Proiectul include un număr de 14 parteneri din 11 state, iar partenerul strategic asociat al A.D.I. Județul Satu Mare în cadrul acestui proiect este Comuna Hodod. În cadrul proiectului vor fi elaborate modele posibile de reabilitare a clădirilor neutilizate din comuna Hodod, în vederea prevenirii depopulării zonei. Proiectul are o valoare totală de 2.597.692,50 EUR, iar bugetul alocat Asociației în cadrul acestui proiect este de 159.700 EUR.