
Pe data de 17 decembrie 2025 a avut loc în Hodod atelierul de lucru pentru analiza planurilor de afaceri elaborate în cadrul proiectului „RurALL- Comunități rurale locuibile ale viitorului – Un nou model integrat de guvernanță pentru abordarea depopulării zonelor rurale”. Programul întâlnirii a inclus prezentări, dezbateri și atelier de lucru privind analiza planurilor de afaceri elaborate pentru cele trei clădiri identificate și selectate în comunca Hodod. Cele 3 clădiri din Comuna Hodod pentru care au fost elaborate planuri de afaceri sunt: Castelul Wesselenyi, moara și o clădire de locuit. Varianta finală a planurilor de afaceri va fi elaborată în următoarele săptămâni ținând cont de observațiile și sugestiile venite din partea participanților la atelierul de lucru.
Proiectul RurALL este finanțat prin Programul pentru Regiunea Dunării 2021-2027 și are ca obiectiv principal dezvoltarea unui model de guvernanță pentru abordarea depopulării zonelor rurale prin îmbunătățirea proceselor de planificare, management, proces decizional și de colaborare în cadrul comunităților rurale cu scopul de a exploata potențialul clădirilor abandonate/neutilizate. Proiectul include un număr de 14 parteneridin 11 state, iar partenerul strategic asociat al A.D.I. Județul Satu Mare în cadrul acestui proiect este Comuna Hodod. În cadrul proiectului vor fi elaborate modele posibile de reabilitare a clădirilor neutilizate din comuna Hodod, în vederea prevenirii depopulării zonei. Proiectul are o valoare totală de 2.597.692,50 EUR, iar bugetul alocat Asociației în cadrul acestui proiect este de 159.700 EUR.
