Eveniment final de concluzionare privind patrimoniul cultural şi natural organizat în cadrul proiectului EPICAH

epicahlogo

Marţi, 14 septembrie 2021, a avut loc evenimentul final de concluzionare privind patrimoniul cultural şi natural organizat de partenerul-lider Eixo Atlantico în cadrul proiectului EPICAH –  Effectiveness of Policy Instruments for Cross – Border Advancement in Heritage. Proiectul EPICAH și-a propus să îmbunătățească instrumentele de politică privind protecția transfrontalieră a patrimoniului natural și cultural, și dezvoltarea, prin schimbul de experiență și de bune practici între parteneri cu o vastă experienţă în dezvoltarea de strategii, de proiecte și acțiuni în acest domeniu pe baza proceselor de cooperare transfrontalieră.

Seminarul organizat în format semi-online, având titlul „Cultura ca motor al dezvoltării economice”, s-a adresat nu numai partenerilor proiectului, ci și părților interesate implicate în procesul de implementare. Seminarul a fost structurat pe următoarele grupuri de discuții: Cultura și patrimoniul cultural ca active valoroase pentru noile modele economice post-COVID; EPICAH – principalele rezultate ale cooperării: proiecte viitoare și comunicare.

La întâlnirea au participat specialiști în domeniul culturii transfrontaliere precum și managerii de proiect reprezentând toți cei 9 parteneri: Axa Atlantică a Nord-Vestului Peninsular din Braga -Portugalia având calitatea de partener lider cu rol de coordonare, Axa Atlantică a Nord-Vestului Peninsular din Vigo şi Asociaţia Iberică a municipalităţilor din valea râului Duero din Spania, Agenţia de Dezvoltare a văii Elsa din Empoli-Italia, Asociaţia non-profit a Regiunii viticole Tokaj -Ungaria, Fondul Regional de Dezvoltare a Macedoniei de Vest din Kozani-Grecia, Centrul de cooperare transfrontalieră a lacului Peipsi din Tartu-Estonia, Agenţia Regională de Dezvoltare a Regiunii Pilsen-Cehia, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Județul Satu Mare.