Activități culturale organizate la Ivano-Frankivsk în cadrul proiectului CULT.ROUTE – Ruta tematică a castelelor 2

În perioada 7-8 mai 2026, reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Județul Satu Mare și ai orașului Livada, au participat la o serie de activități culturale organizate în orașul Ivano-Frankivsk (Ucraina) în cadrul proiectului CULT.ROUTE – Ruta tematică a castelelor 2. Partenerul ucrainean, Departamentul pentru investiții, proiecte, relații internaționale și promovare al Consiliului Orașului Ivano-Frankivsk, a organizat o excursie tematică ghidată de actori de la Palatul Potocki până la camerele subterane ale Primăriei, cu scopul de a oferi participanților o experiență unică și captivantă, care evidențiază semnificația istorică a ambelor monumente arhitecturale în întemeierea și dezvoltarea orașului. Turul ghidat durează aproximativ 4 ore, iar pe parcursul acestuia, spectatorii sunt familiarizați cu poveștile și legendele monumentelor din orașul Ivano-Frankivsk. Scenariul turului a fost dezvoltat în cadrul proiectului și va fi utilizat ulterior de ghizi locali în excursiile în oraș.

Obiectivul principal al proiectului CULT.ROUTE este de a consolida cooperarea culturală prin extinderea rutei tematice a castelelor care promovează moștenirea culturală comună în zona transfrontalieră. Proiectul actual reprezintă o continuare a proiectului SMAR.T.OURISM implementat de către A.D.I. Județul Satu Mare în perioada iunie 2021-noiembrie 2023. Principalele activități ale proiectului CULT.ROUTE constau în: reabilitarea parcului Castelului Vécsey din Livada, reabilitarea acoperișului Conacului Tapay din Fehérgyarmat, dotarea cu echipamente IT a unor castele și conace, realizarea unui website pentru promovarea castelelor și conacelor din zona transfrontalieră, organizarea de festivaluri culturale și a unor schimburi de experiență. Partenerii de proiect sunt: Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Județul Satu Mare, în calitate de lider de proiect, Primăria Orașului Livada, Departamentul pentru investiții, proiecte, relații internaționale și promovare al Consiliului Orașului Ivano-Frankivsk (Ucraina) și Primăria Orașului Fehérgyarmat (Ungaria).

Bugetul total al proiectului este de 758.832,10 EUR din care 682.948,89 EUR reprezintă contribuție a Uniunii Europene prin Programul Interreg VI-A Next Ungaria-Slovacia-România-Ucraina. Proiectul are o durată de implementare de 24 luni începând cu 3 februarie 2025.

Conținutul acestui material este responsabilitatea exclusivă a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Județul Satu Mare și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.